21 mar. 2008

Cristian Amariei incepe "CURATENIA GENERALA"!

Cristian Amariei se intoarce, si loveste nemilos conducerea DAC, careia ii cere direct demisia: „Facturile pascanenilor la apa sunt cel putin duble datorita hotiilor din cadrul acestei regii”!

1) Executat in stil mafiot de catre conducerea PIN, in vadita colaborare cu regimul Ratoi, juristul Cristian Amariei a ales dintre toate ofertele, pe cea care a considerat ca este mai buna, dar mai ales varianta care ii va oferi „libertate de miscare” in campanie. Am ales modalitatea de a candida la functia de primar, dar si de consilier local pe listele Partidului Ecologist din Romania, pentru ca eu am fost intotdeauna adeptul curateniei si ecologismului, si tocmai de aceea, campania mea electorala va fi intitulata: „CURATENIE GENERALA” – ordine pe care vreau sa o fac, atit in cadrul Primariei Pascani, in oras efectiv ca ordine si curatenie, dar si in fondurile publice, unde daca pascanenii vor aprecia oferta mea, voi face un audit la singe care sa semnaleze toate golaniile facute. Mentionez ca alaturi de mine au venit toti cei care au demisionat acum o luna din PIN! Totodata sunt constient ca e foarte greu sa schimbi ceva singur in acest oras, de aceea am ales sa fac parte dintr-o echipa tinara si competenta, team in care astept pe toti pascanenii care vor sa schimbe ceva in bine in acest oras.

2) Facturile pascanenilor la apa sunt dublate de hotiile ce se intimpla in cadrul regiei DAC Pascani, sub atenta supraveghere a primarului Neculai Ratoi! Astfel, bugetul de salarii este maximizat printr-o organigrama aiuritoare, aprobata intotdeauna fara cricnire de catre consilierii locali pascaneni, care saracii (Fericiti cei saraci cu Duhul!) au impresia ca la DAC lucreaza 241 de angajati, si de aceea, nici nu se intreaba de ce fondul de salarii reprezinta exact 50% din bugetul DAC Pascani! In realitatate, la DAC sunt 194 de salariati, din care, vreo 6 in concedii de maternitate/paternitate! Ce se urmareste de fapt?! Simplu: la cei 241 angajati fictivi, numarul sefilor este mai mare, ca si salariile si sporurile! Un alt punct sensibil pe care vreau sa-l ating este cel al sefilor de tipul „eu comand/eu execut”! Escrocheria e asa de bine pusa la punct, incit a indus in eroare si presa locala, si am citit comentariile dumneavoastra pe marginea a ceea ce fac atitia angajati intr-un birou! Relitatea nerusinata e ca de fapt, sefii exista la DAC Pascani, mai putin angajatii, trecuti doar pe hirtie! Un exemplu in acest sens ar fi Biroul Tehnic „condus” de doamna Buga, aceasta fiind singura angajata a biroului (pe post de sefa) iar in „organigrama” sunt trecute 6 posturi! Exemplele pot continua si cu marea majoritate a celorlalte birouri! Un alt fapt care se intampla in prezent la DAC Pascani este legat de investitia a ceea ce se vrea canalizarea de pe strada Garii! Dupa cum stiti, aparent, licitatia a fost cistigata de SC „Bloc Boc” SRL, administrator fiind Romeo Apavaloaei. Ce nu stiti, e ca in spatele intregii afaceri sta consilierul judetean Dinu Apavaloaei, fratele celui mai sus amintit, dar si ca DAC ofera degeaba firmei lucratoare, utilajele sale (ex. macaraua condusa de soferul Palade Marcel) cu combustibilul aferent, energie electrica, ba chiar drept bonus si conductele folosite pentru canalizare! In aceste conditii, cum sa nu fie duble ca pret facturile pe care le platesc pascanenii?! Pentru toate acestea, dar si pentru alte hotii, multe si marunte pe care nu le mai amintesc aici, dar voi reveni, cer demisia conducerii DAC Pascani, iar daca cei din conducere, respectiv dir. Ioan Prisecaru si ing. sef Viorel Toma nu se vor retrage, cer consilierilor locali, ca in prima sedinta a CL Pascani sa demita intreaga administratie a DAC si sa sesizeze organele competente in combaterea fraudelor!

3) Ca sa intaresc cele aratate la inceput, pun in atentia pascanenilor (drept pentru care nu doresc sa fie interpretat ca un atac la persoana) faptul ca „aleasa” PIN Pascani – conform informatiilor noastre – ar avea promise de la conducatorul CIUMEI ROSII, respectiv Neculai Ratoi, fonduri de campanie, dar si o masina cu megafon pentru poluarea fonica, pe care o vor avea de suportat urechile noastre, pe parcursul intregii campanii electorale. Prin impingerea in fata a Cameliei Albu (personaj ce, in calitatea sa de membru al Comisiei de fond funciar din Pascani, gireaza toate matrapazlicurile cu paminturi din primarie), Neculai Ratoi vrea sa se asigure ca vor fi „canibalizate” voturile principalului sau contracandidat, in cartierele Vatra si Fintinele. Ca o dovada in plus, la cele afirmate de noi, consider si faptul ca d-na Camelia Albu viziteaza in ultimul timp si de trei ori pe saptamina biroul lui Ratoi! Ia dumneaei, care cumva, indicatii pretioase de la tov. prim secretar, anume ce sa faca si ce sa spuna in campanie?!

Jurist Cristian Amariei,
presedintele Organizatiei Pascani a Partidului Ecologist din Romania.
Biroul de Presa al PER Pascani.